Programul NextGen Youth, inițiat de Fundația Națională pentru Tineret (FNT), este destinat tinerilor implicați în grupuri informale sau organizații non-guvernamentale (ONG-uri) de tineret, aflați la început de drum sau în proces de transformare, care doresc să-și dezvolte competențele și capacitatea organizațională.
Obiectivul principal al programului este crearea unui ecosistem de tineret sustenabil în România, prin sprijinirea ONG-urilor de tineret în realizarea de schimbări pozitive în comunitățile lor. Programul oferă resurse și ghidaj pas cu pas pentru a facilita acest proces. Programul se desfășoară pe parcursul a șase luni, din august 2024 până în ianuarie 2025, și include următoarele etape:
- Bootcamp de dezvoltare (21 august – 1 septembrie 2024): Participanții selectați din ONG-uri de tineret au luat parte la un bootcamp tematic timp de 5 zile, concentrându-se pe regândirea strategică a organizațiilor lor și interacționând cu ceilalți participanți. Evenimentul a avut loc la Casa Tineretului din Timișoara. După finalizarea bootcamp-ului am beneficiat de mentorat specializat pentru strategie, fundraising și comunicare. De asemenea, sunt oferite resurse financiare pentru activități locale.
- Intervenție și monitorizare: Pe durata programului, se desfășoară activități pentru implementarea schimbărilor necesare în fiecare organizație, progresul fiind monitorizat și ajustat constant. În ianuarie 2025 este planificată o întâlnire finală de evaluare la București.
Programul se adresează tinerilor din organizații de tineret motivați și pregătiți pentru un proces de transformare organizațională, care doresc să participe activ și să se angajeze pe termen scurt și mediu în dezvoltarea comunităților lor.
Programul Youth Next Gen sprijină Asociația Raconium din Focșani
Programul Youth Next Gen, inițiat de Fundația Națională pentru Tineret, se dovedește a fi un catalizator important pentru dezvoltarea organizațiilor de tineret din România. Asociația Raconium din Focșani este un exemplu elocvent al impactului pozitiv pe care acest program îl poate avea asupra comunităților locale.
Prin intermediul Youth Next Gen, Asociația Raconium a beneficiat de resurse esențiale pentru dezvoltarea site-ului oficial, ceea ce a permis organizației să-și crească vizibilitatea și să comunice mai eficient cu tinerii interesați de activitățile noastre. Site-ul actualizat nu doar că oferă informații relevante despre proiectele și inițiativele Raconium, dar încurajează și implicarea activă a copiilor, tinerilor și adulților din regiune.
Mai mult, programul a facilitat dezvoltarea organizației noastre, prin atragerea de noi membri motivați să contribuie la misiunea asociației. Cu o echipă extinsă, Raconium are acum capacitatea de a implementa proiecte mai ambițioase și de a îmbunătăți impactul asupra comunității.
De asemenea, membrii Asociației Raconium au avut acces la cursuri de formare specifice dezvoltării organizaționale. Aceste cursuri au abordat teme precum structura organizatională, managementul organizațiilor, strângerea de fonduri și comunicarea strategică, oferindu-le participanților instrumentele necesare pentru a transforma Raconium într-o organizație mai solidă și mai eficientă.
“Datorită sprijinului oferit de Youth Next Gen, Asociația Raconium a reușit să-și consolideze poziția ca actor important în domeniul tineretului din Focșani. Ne-am dezvoltat nu doar infrastructura digitală, dar și capacitatea de a colabora și de a oferi sprijin tinerilor” (Luca Grigoriu).
Programul Youth Next Gen continuă să fie o resursă valoroasă pentru organizațiile de tineret, ajutându-le să se adapteze cerințelor moderne și să contribuie activ la dezvoltarea comunităților lor. Cu sprijinul oferit, Asociația Raconium este un exemplu de succes și o dovadă a potențialului pe care programul îl poate aduce în mediul organizațiilor de tineret din țara noastră si in special in zonele cu oportunitati reduse, cum este judetul Vrancea.
